Povestea incepe simplu. O oferta de munca.
O firma frantuzeasca avea nevoie de 2 supervisori pentru echipele pe care le aveau in Mauritius. Ne-au angajat pe mine si pe Valentina, sotia mea.
Doi romani angajati de francezi ca sa lucreze cu mauritieni in emisfera sudica undeva prin Oceanul Indian. Suna ca dracu' de complicat.
Asa ni s-a parut si noua la inceput. Sefa franceza, rezidenta in Mauritius, a trebuit sa umble cu actele noastre pe la n-spe mii de birouri si ministere, sa dea in scris ca ne va gasi o locuinta, sa dea declaratii si declaratii peste alte declaratii.
Ulterior, am aflat de ce filtrul era atit de drastic si de ce nu acceptau rezidenti straini. Pentru ca au nevoie, mai degraba, de turistii hotelurilor de lux si de investitorii care vor sa cumpere proprietati scumpe sau sa deschida firme in valoare de cel putin 150.000 de euro. Oricum, te pun sa semnezi ca ai venit in scop turistic si ca nu vei sta mai mult de, mi se pare, o luna de zile.
De aceea, nu e de mirare ca era gata-gata sa ni se refuze imbarcarea in avion.
Si ca dupa un zbor de 11 ore a trebuit sa verifice spusele noastre: anume ca noi, cetateni ai unei tari de care-si aminteau ca e pe undeva pe linga Rusia, veniseram la ei sa muncim.
Vazind poza de alaturi mai ca le-ai da dreptate: cui i-ar fi ars de munca?
Neaparat sa nu uit sa povestesc cum nu am platit taxa de intrare obligatorie pe teritoriul mauritian. Pe curind!
