Povesti din Mauritius - Intilnirea cu Ziad

Am facut o prostie. Am mers la o bere si la plecare am uitat aparatul de fotografiat pe spatarul scaunului. Ne-am intors dupa o jumatate de ora si-am intrebat ospatarul de obiectul in cauza. A ridicat din umeri. Tocmai pierdusem citiva giga de fotografii din primele saptamini de sedere in Mauritius.
Asa incit a trebuit sa mergem intr-un magazin de electronice ca sa ne luam un nou aparat foto. Fiind nehotariti asupra modelului si marcii de cumparat, ma ciorovaiam cu Valentina in mijlocul magazinului. Vorbeam fara sfiala, convinsi ca nimeni nu intelege ce vorbim. Un vinzator se tinea scai de noi si-ntr-o franceza stricata ne prezenta marfa vorbind de parametri tehnici. Ne facea fotografii, ni le arata, era clar ca nu vom pleca de-acolo fara sa cumparam.
Si de-odata auzim in spatele nostru in cea mai pura ardeleneasca existenta pe lume urmatoarele cuvinte: "No, servus! Ce faceti, va ajut cu ceva?". Reactia a fost sa dau sa fug... Cum dracu' sa-si inchipuie cineva ca la 11.000 de km de Romania dai de-un ardelean cind rari erau si albii europeni. Cind ne-am intors spre personajul respectiv, sa murim pe loc: nu ne vorbea un roman ci un mauritian. Cred c-aveam ochii scosi din cap de mirare si in zapaceala momentului am uitat sigur sa spun cum ma cheama cind omul s-a prezentat a fi ZIAD.
Terminase Facultatea de Medicina din Cluj in urma cu un an si revenise in Mauritius.
Era obosit mort. Lucra intr-un spital ca medic generalist in chirurgie si venea dupa o garda de 27 de ore. Venise pentru mici cumparaturi si auzise vorbe romanesti. Nu a ezitat sa ne abordeze. Si bine a facut pentru ca am ramas prieteni pe viata. Imi aduc aminte ca Valentina avea o problema de sanatate. I-a vorbit despre asta tinarului medic si acesta i-a eliberat o reteta cu ajutorul careia am putut sa cumparam antibioticele necesare de la farmacie.
Aparitia lui avea ceva dintr-o poveste, era una din intimplarile minunate care sint foarte rare in viata. A venit intr-unul din momentele in care simti ca nimic si nimeni nu te poate scoate din incurcaturi.
O duceam greu cu serviciul, eram mega-obositi si stresati, inca nu ne adaptasem la clima si la mentalitatea localnicilor, multe nu le intelegeam, eram ca pierduti in mijlocul Oceanului Indian si dezabuzati.
Informatiile despre oamenii de-acolo ne veneau distorsionat, dintr-o singura sursa: de la sefa frantuzoaica care desi locuia acolo de citiva ani nu reusise sa le inteleaga adevaratele resorturi sufletesti. Uneori, ii vorbea de rau si-i vedeam si noi in aceleasi culori.
Pina in momentul ala parea ca traim intr-un mediu ostil si inca nu ne desprisesem de felul romanesc de a gindi. Datoram mare parte din descoperirea Paradisului acestui om. Intilnit intr-un magazin de electronice intr-o dimineata banala de simbata.
Nu-mi pare rau de aparatul de fotografiat SONY pe care-l pierdusem.

Impreuna cu Ziad am inceput sa colindam insula, am inteles din secretele gindirii si filosofiei de viata ale mauritianului obisnuit. Am invatat ca tara aceea nu inseamna numai plaje si hoteluri de lux si ca a o explora pe indelete devine o pasiune nemaintilnita.

Zilele de week end petrecute cu acest mare prieten, omenos si dezinteresat, n-au de ce sa fie uitate. Si sa mai stiti ceva: iubirea lui pentru Cluj, pentru prietenii lui de-acolo si pentru tara mea natala m-au facut sa apreciez la adevarata ei valoare Romania. Acest om afirma des ca el se revendica a fi ardelean si roman. Ziad asculta muzica romaneasca, asculta radiouri romanesti care emiteau pe internet, stia bine cine-i Funar si Boc. Acest clujean mauritian spunea: "Eu urasc manelele!".
De-aceea, el merita respect cu prisosinta.

In urmatoarea postare o sa va povestesc despre un Revelion mauritian cum numai in romane exista.