Mauritius- Prieteni si familie

Ca niste romani nestiutori in ale contractelor, nu am negociat si asigurarea transportului. Astfel ne trezeam ca la ora 10 seara cand ni se termina programul de munca, oricum mult prea lung, trebuia sa ne descurcam de transport. Taximetristii locali taxeaza dublu sau triplu strainii si nu prea vin la comanda telefonica. In tara in care la ora 18 apune soarele in orice anotimp, noaptea ei sunt “rara avis” si mai profitori decat romanii nostri.

Pana la urma ne-am inteles cu managementul sa fim dusi cu acelasi van cu care erau dusi toti ceilalti colegi. Cum acestia erau din toate colturile insulei, nu e de mirare ca faceam aproape in fiecare noapte turul insulei si ajungeam uneori foarte tarziu acasa, desi Quatre Bornes era doar la 5 km de Cyber City.

Eram zob de oboseala si nu ne mai gandeam decat la punch-ul de cocos sau de litchi inainte de culcare si la somn.

In timpul acestor "excursii" l-am cunoscut pe Paynee. Paynee este un mauritian de religie tamila care vorbea cu un accent pronuntat creol si pe care il intelegeam cu greu la inceput. Mai ales ca avea un debit verbal nemaivazut. Era soferul van-ului.

Ne povestea ce mai scrie la ziar, incerca mereu sa ne tina la curent cu ce se intimpla pe insula. Ne dadea sfaturi despre unde, ce si in ce fel sa facem, cum e bine sa vorbesti cu mauritienii si cum sa negociezi la piata. Un tip plin de idei, foarte curios despre Romania si teribil de prietenos.

Am inteles de la el cum gindeste omul locului si de ce stirea despre un bebelus care a fost abandonat intr-o pubela, zguduise, oripilase toata insula! In momentele alea eu ma gindeam la "stirile de la ora 5" din Romania ... In Mauritius, abandonul pruncilor e ceva de neconceput, familiile de rangul 1 si 2 numara chiar si o suta de suflete. Nimeni nu e abadonat.

Nuntile lor tin cateva zile si se perinda pe rand toate rudele pana la spita a 4-a- a 5-a. La chefurile lor prelungite tot week-end-ul pe plaja danseaza impreuna strabunicul stirb si cu stranepotul cu codite rasta. Ei se mandresc cu batranii lor si ii iau oriunde merg. Nu au chefuri pe generatii, ca la noi.

Paynee ne povestea despre sarbatorile tuturor religiilor ce erau "celebrate" (in functie de religie) deopotrva de musulmani, hindusi, tamili, catolici, budisti prin chefuri de vineri pana duminica cu numeroasa familie transportata in van-uri la plaja, cu cratiti imense de mancare, cu multe lazi de rom de trestie de zahar si vermut dulce pt femei, cu baxul de “pampers” pt cei mici.

Intr-o zi, Paynee si-a luat inima in dinti si ne-a invitat la ziua fiicei lui ce implinea un an. Fetita se numeste Alvina si v-am promis intr-o postare anterioara sa va vorbesc despre ea. Este acel copil care ridea de se prapadea cind ne auzea vorbind romaneste, care s-a imprietenit imediat cu noi, care in mod spontan "izbucnea in dans" atunci cind auzea ritmuri de sega, acel copil care atunci cind i se facea frica, nu plingea, ci adormea.

Daca as alege o poza care sa reprezinte Mauritius la orice tirg de turism din lume, as alege fotografia de mai jos pentru ca dincolo de plajele de vis, de nisipul alb si fin, de lagunele turcoaz si natura salbatica sau de pestii exotici, sunt oamenii.

Aceste poze reprezinta imagini ale copilariei fericite

Mauritius- Copilul fericitMauritius- Dragoste materna

Mauritius- Atractia pentru apa

Ne-am dus la petrecerea de aniversare a primului an de viata al Alvinei, nu fara strangere in suflet, pentru ca nu cunosteam pe nimeni, daramite ce si cum se va intimpla si cum vom fi priviti...